Primăria Sărăţeni județul Mureș

La Sărățenii din Mureș, cei mici se vor bucura de o grădiniță ”ca afară”

Nu doar în orașe și municipii, ci și în comune și la sate, ajung fondurile nerambursabile REGIO, pentru a susține dezvoltarea comunităților și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. Un contract de finanțare nerambursabilă, semnat de către primarul comunei Sărățeni, domnul Biro Csaba și directorul general ADR Centru, domnul Simion Crețu, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, asigură fondurile nerambursabile necesare pentru realizarea proiectului. Finanțarea este obținută prin Axa Prioritară 10 a Programului Operațional Regional 2014-2020,  ce vizează finanțarea proiectelor de ”Creștere a gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, apel dedicat învățământului ante preșcolar şi preșcolar”.

Localitatea Sărățeni se află în partea de nord-est a județului Mureș, la 56 km de municipiul Târgu Mureș, la 5 km de orașul Sovata, având o populație de aproape 1 500 de persoane (473 de gospodării), număr în creștere permanentă în ultimii 5 ani. Sistemul de învățământ în comuna Sărățeni este format dintr-o școală cu clase primare și gimnaziale și o grădiniță cu program normal. Elevii provin din medii sociale diverse, cu o stare materială diferită și capacități intelectuale diverse. Numărul elevilor de etnie romă este, de asemenea, în creștere. În ceea ce privește Grădinița cu Program Normal, în anul școlar 2017/2018 au fost înscriși 54 de copii dintre care 37 sunt de etnie romă, 1 copil are dizabilități și 5 copii sunt orfani, lăsați în grija bunicilor. Efectivul preșcolarilor se compune deci în proporție de 70% din copii cu risc crescut de abandon al sistemului de învățământ.

Prin proiectul cu titlul ”Reabilitare și extindere grădiniță în localitatea Sărățeni, județul Mureș” administrația publică locală urmărește dezvoltarea infrastructurii educaționale în Comuna Sărățeni, respectiv îmbunătățirea calității serviciului procesului educațional la nivelul învățământului timpuriu preșcolar. Acest obiectiv se va realiza până în 31.05.2021, dată estimată ca fiind necesară pentru finalizarea lucrărilor, cu un buget total de 1.439.193,44 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.237.679,23 lei, respectiv  98,00% din valoarea eligibilă a proiectului (cca. 266.000,00 euro). Principala problema a infrastructurii de învățământ preșcolar a comunei Sărățeni o reprezintă faptul că starea de uzură generală, tehnică și morală a clădirii în care funcționează grădinița cu program normal este avansată, fiind vorba despre o clădire care a fost construită în urma cu peste un secol. Este necesară alinierea grădiniței la normativele privind siguranța în exploatare, rezistență și stabilitate, siguranță la foc, economie de energie termică. Starea necorespunzătoare a dotărilor și echipamentelor necesare derulării procesului de învățământ, precum degradarea mobilierului preșcolar este o altă problemă a unității de învățământ. Spațiile exterioare sunt amenajate necorespunzător pentru activitățile din aer liber, care sunt esențiale în fiecare zi pentru copiii de vârstă preșcolară. De asemenea, faptul că imobilul se află în imediata vecinătate a intersecției dintre un drum național și un drum județean necesită completarea cu măsuri de siguranță rutieră pentru a asigura circulația copiilor și părinților acestora în condiții de siguranța în zona grădiniței.

”Fondurile alocate inclusiv pentru proiecte din mediul rural – deși obiectivul POR este de a finanța în principal proiecte din mediul urban – vizează reducerea discrepanțelor socio-culturale dintre mediul urban si mediul rural, generate de problemele economice din ce în ce mai accentuate în mediul rural și reducerea marginalizării socio-culturale. Prin finanțarea acestui proiect se va asigura accesul copiilor din mediul rural la procesul educațional. Investiția se înscrie astfel pe direcția de refacere și modernizare a comunei, respectiv a nucleelor pentru cultură, învățământ și sport, oferind astfel condiții atrăgătoare de studiu și siguranță pentru copii și părinți” a declarat Simion Crețu director general ADR Centru.

Prezentul proiect vizează extinderea și reabilitarea clădirii Grădiniței cu program normal pentru a asigura spațiul necesar desfășurării activităților educaționale cu dotări moderne, conform celor mai noi standarde preșcolare, creând condiții ideale procesului educațional, luând de asemenea în considerare cererea crescândă pentru servicii preșcolare din partea părinților din sat, dar și perspectiva de a introduce în anii următori obligativitatea participării la educația preșcolară începând cu vârsta de 3 ani. Prin aceasta măsură, se dorește fundamentarea procesului educațional din comună, pentru a oferi o bază solidă copiilor de a intra într-un sistem educațional de calitate. Prin creșterea accesului la educație începând cu nivelul preșcolar si asigurarea calității procesului educațional la nivele superioare (primar si gimnazial) se dorește reducerea abandonului școlar în comuna Sărățeni. Din bugetul proiectului se va demola clădirea actuală a grădiniței, care se afla într-o stare sever-degradată, precum și a două clădiri anexă de mici suprafețe, nefolosite, pentru a asigura spațiul necesar extinderii clădirii în vederea realizării unor grupuri  sanitare conforme cu normele igienica-sanitare pentru preșcolari, dar și a unui grup sanitar separat accesibilizat pentru persoanele cu handicap. De asemenea, se propune și modernizarea și renovarea spațiilor existente, lărgirea pridvorului deschis, în vederea accesibilizării clădirii si închiderea acestuia cu tâmplărie din lemn stratificat și geam termopan. Se va realiza și un spațiu de o suprafață mai mare, multifuncțional în cadrul grădiniței, care va oferi infrastructura necesară organizării diferitelor evenimente și programe pentru copii si părinții acestora. Sala propusă va avea posibilitatea închiderii în două spații mai mici prin uși glisante. Lista dotărilor incluse în proiect ce includ și echipamente IT, oferă suport pentru un proces educațional îmbunătățit și modern, sprijin în derularea eficientă a procesului educațional. Proiectul propus va asigura în același timp posibilitatea de joacă și activități în aer liber în zone special amenajate (zone pavate, spațiu verde și loc de joacă), urmând a se amenaja locuri de parcare pentru facilitarea accesului pentru părinți.

 

Sursa: http://regio-adrcentru.ro